O.A.M.R. - Filiala Iaşi

Maria Bolotă a terminat şcoala postliceală sanitară în 1978. Primul spital ieşean în care a lucrat a fost „C. I. Parhon”, secţia obstetrică-ginecologie, în 1982. La Maternitatea „Cuza Vodă” este din 1999. Ambiţia şi dorinţa de a învăţa au determinat-o pe Maria Bolotă să se înscrie la Facultatea de Moaşe la o vârstă când cei mai mulţi nici nu vor să mai audă de aşa ceva. A absolvit cu brio în 2007, ca şef de promoţie. După cum mărturiseşte, cel mai important lucru învăţat în experienţa de peste 25 de ani a fost responsabilitatea faţă de pacient. Ocupă funcţia de vicepreşedinte al OAMMR Iaşi şi, fără să-i ignore pe colegii asistenţi medicali, susţine interesele profesionale ale moaşelor ori de câte ori are ocazia.

Cum aţi început cariera de asistent medical?
După terminarea liceului, am dat examen la şcoala postliceală sanitară, secţia Obstetrică-Ginecologie. Am absolvit cu 10 dar, deoarece nu aveam buletin de Iaşi, am fost nevoită să merg la o circă sanitară, mai exact la Movileni. Îmi amintesc că, la coborârea din tren, primul lucru pe care l-am auzit a fost strigătul unei doamne: „Ne-a venit moaşa!”, la care eu m-am uitat cam speriată la ea, ştiind că sunt doar asistentă de obstetrică. Asta era titulatura acum 25 de ani.

Ce făceaţi acolo, la circa sanitară din Movileni?
Pot să vă spun că aveam de lucru. În primul rând, trebuia să depistez gravidele în primele opt-zece săptămâni. Exista un plan în acest sens, iar dacă gravida ajungea în primele trei luni la medicul specialist fără să ştie că este însărcinată, imediat venea sancţiunea pentru asistenta de obstetrică de la dispensar, deoarece se considera că nu şi-a făcut treaba. În plus, vizitam în prima lună toate lehuzele care se externau de la maternitate şi, de asemenea, mă ocupam de copiii de până la o lună. Dar cel mai important lucru pe care l-am învăţat acolo a fost responsabilitatea. Nu este un lucru uşor ca, după absolvirea şcolii, să te trezeşti singură într-o comună unde cu un an înainte se desfiinţase casa de naşteri, iar lumea era învăţată să vină să nască la dispensar. Practic, făceam de toate, nu numai specialitatea mea. A trebuit să mă descurc.

Aţi simţit, în această perioadă, că aveţi un rol important în comunitate?
Cu siguranţă, asistenta de obstetrică era situată în rândul celor mai importante persoane ale comunităţii, alături de preot, primar şi învăţător. Lumea mă aprecia, iar când treceam pe stradă se spunea: „Uite, vine doamna moaşă de la Iaşi!”. Eu vorbeam cu fiecare dintre cei care îmi cereau ajutorul şi pot să spun că relaţia mea cu ei era mult mai apropiată decât cea pe care o aveau cu medicul comunei.

Care a fost primul caz dificil cu care v-aţi confruntat?
Cred că asistarea la naştere a unei femei care a venit la dispensar în contracţii. Deoarece comuna era situată foarte aproape de Iaşi, salvarea a ajuns repede, dar o parte importantă a a travaliului a avut loc acolo, la Movileni. Am fost destul de agitată, vorbeam cu medicul de la „Salvare”, ascultam zgomotele, îi spuneam evoluţia travaliului, iar el îmi spunea ce să fac. Aveam de-a face cu o naştere pelvină, iar frica mea a fost mult mai mare, pentru că nu ştii cum decurge şi nici nu aveam dreptul să reţin un asemenea caz la dispensar. În scurt timp, medicul a ajuns, iar pacienta a fost transportată la maternitate.

Cum v-aţi decis să deveniţi moaşă?
Datorită progresului şi alinierii noastre la Uniunea Europeană, s-a impus ridicarea standardelor de pregătire profesională a asistenţilor medicali. Un alt motiv a fost faptul că am făcut parte din echipa care a lucrat la reglementarea profesiei de asistent medical prin directivele sectoriale ale Uniunii Europene şi, în acest context, ştiam foarte bine ce înseamnă profesia de moaşă. Pentru că îmi iubesc profesia, am considerat că trebuie sa am un nivel de pregătire superior, la standarde internaţionale. Pot să spun că am luptat pentru ca la UMF „Gr. T. Popa” Iaşi să se înfiinţeze Facultatea de Moaşe. Împreună cu domnul profesor Dumitru Buiuc, am dus luptă de lămurire a colegilor ce înseamnă facultatea de moaşe şi importanţa ei în pregătirea profesională a asistenţilor medicali. Am reuşit, în cele din urmă.

Cum v-aţi descurcat cu munca şi studiile? Patru ani nu este deloc uşor...
Familia m-a susţinut să merg la facultate, să am o pregătire superioară. Plecam de acasă la 6.00 dimineaţa şi mă întorceam la 9.00 seara. Cursurile se ţineau în timpul zilei, iar prezenţa era obligatorie, ca urmare am avut şi înţelegerea instituţiei vis-à-vis de această problemă. Am mers la facultate, iar orele lipsă le-am recuperat sâmbăta şi duminica. La serviciu, obiecţiile au vizat titulatura pe care urma să o am, cea de moaşă. „Ce este aceea facultate de moaşe? Tu eşti asistentă, nu-ţi trebuie facultate!” Le-am explicat tuturor că moaşa este, de fapt, un titlu recunoscut în toată Europa: în Franţa este sage-femme, în Marea Britanie midwife, iar la noi n-am găsit alt termen care să exemplifice atât de bine această profesie. Dacă asistentul medical doar asistă naşterea, moaşa o poate dirija. Desigur, mă refer aici la o naştere naturală, normală, deoarece în cazurile patologice se impune prezenţa medicului de specialitate.

Profesorii erau severi cu dvs?
N-aş spune asta, ci mai degrabă exigenţi, ne-au tratat la fel ca pe studenţii pe care îi aveau. Ei au înţeles rostul profesiei de moaşă şi ne-au cerut sa fim profesionişti. Este ceva absolut normal.

Care este importanţa rolului moaşei?
Rolul moaşei este vital pentru mamă şi copil. Este mare lucru să ţii în mâinile tale cele două vieţi, să ştii că ai avut un rol important la venirea unui copil pe lume. De aceea, moaşa are nevoie de o pregătire superioară, universitară, fapt care îi sporeşte competenţele şi, în acelaşi timp, responsabilitatea. Subliniez acest lucru: o persoană care nu are conştiinţă profesională, care nu ştie să iubească, să fie tandră, nu are ce căuta în medicină, la patul bolnavului. Toţi cei care vor să se înscrie la facultatea de moaşe trebuie să se gândească la faptul că este vorba despre o profesie care cere timp, pricepere, răbdare, diplomaţie, responsabilitate şi, mai nou, răspundere civilă. Problema malpraxisului, apărută mai demult la medici şi asistenţi, este acum prezentă şi la moaşe. Răspundem în faţa legii pentru ceea ce facem. Este un motiv în plus ca pregătirea noastră să fie la cele mai înalte standarde profesionale. Chiar îi îndemn pe profesorii de la UMF să fie cât mai exigenţi, deoarece numai aşa avem garanţia că cei care ies de pe bancile facultăţii sunt adevăraţi profesionişti.

Există asistenţi medicali care susţin că faculttea nu are nici un rost, deoarece materiile de studiu predate sunt aceleaşi ca la şcoala postliceală. Cum comentaţi?
Într-adevăr, sunt colegi care cred că, dacă ştiu să ţină o seringă în mână, să semneze o condică şi să îmbrace un halat alb, este suficient pentru a fi asistenţi medicali. Eu spun cu siguranţă: nu este suficient. Toate tehnicile învăţate la şcoala postliceală sanitară sunt suficiente numai atunci când eşti un simplu executant. Prin studii superioare, asistentul medical devine profesionist autonom, ceea ce înseamnă responsabilitate, iar pentru acest lucru este nevoie de cunoaştere. Cunoaşterea nu se poate dobândi decât prin pregătire profesională la nivel superior. Ceea ce se învaţă în şcoala postliceală este la un nivel mediu, să zicem, dar în momentul în care doreşti să accezi în învăţământul superior, este normal ca şi pregătirea să fie pe măsură. După 25 de ani de experinţă, ca asistent de obstetrică, am constatat că învăţământul superior a completat cunoştinţele teoretice şi practice pe care le aveam. Am realizat, atunci, cât de importantă este legătura dintre teorie şi practică. Studiile superioare conferă asistentului medical competenţe în plus.

Asistenţii licenţiaţi au şi salarii mai mari, presupun, în comparaţie cu ceilalţi...
Toată lumea a stat în expectativă până a terminat prima promoţie de asistenţi medicali licenţiaţi. Au fost, înainte de ei, cei cu colegiul universitar, unde mărirea a fost infimă, cam 10 RON, din câte ştiu eu. Când a apărut prima promoţie de asistenţi medicali licenţiaţi, s-a aplicat legea şi colegii respectivi au beneficiat de o mărire de 20% la salariul de bază. Este un lucru bun. Eu nu vreau să cred, însă, că asistenţii medicali sunt tentaţi numai de câştigul economic, foarte importantă este şi pregătirea profesională. Pur şi simplu, ai un statut superior celui de dinainte.

Urmaţi, în prezent, cursurile masteratului de Management sanitar, biostatistică şi informatică medicală din cadrul Facultăţii de Medicină Dentară. Ce anume v-a determinat să vă înscrieţi?
Dacă este să vorbesc sufleteşte, doream să mai învăţ, dar venise 1 octombrie şi eu terminasem facultatea, aşa că nu mai aveam unde să merg. Întâmplarea a fost că două colege mi-au spus că mai sunt locuri la management. Având în vedere că sunt asistent-şef şi am făcut cursuri de management pentru director de îngrijiri, am considerat că este bine să mă pregătesc şi pe latura managerială. Este un lucru plăcut, interesant. La început, am crezut că se adresează numai personalului administrativ, dar am văzut, pe parcurs, că se învaţă multe despre comunicare. Dacă asistenţii medicali au o problemă majoră, aceea este legată de comunicare. Trebuie să învăţăm să comunicăm mai mult cu pacientul, cu colegii noştri şi chiar cu semenii noştri. Trăim într-o societate în care totul se bazează pe viteză, nu mai avem timp pentru ceilalţi, parcă nu mai suntem noi înşine. Nu este normal aşa ceva. Dacă în fiecare zi ne-am face o mică bucurie, poate am simţi că trăim cu adevărat.

Ce atitudine aţi observat la medici şi, în particular, la şefii dvs vis-à-vis de profesia de moaşă?
Respect, în primul rând. Respect şi apreciere vis-à-vis de mine, care la o asemenea vârstă, am avut puterea şi dăruirea să absolv facultatea. Pe de altă parte, au înţeles că moaşa nu vine în locul doctorului, ci completează echipa medicală cu un profesionist pregătit la nivel superior. Oricine îşi doreşte să aibă în echipă o asistentă medicală sau o moaşă bine pregătită profesional, ceea ce conferă medicilor şi pacienţilor un plus de încredere. Fără încredere nu se poate.

5 mai este ziua internaţională a moaşei. Ce mesaj doriţi să transmiteţi colegelor dvs de specialitate?
Da, este ziua internaţională a profesioniştilor din obstetrică. Le urez tuturor colegelor mele sănătate, împliniri profesionale şi pe plan personal. De asemenea, le îndemn să meargă la facultate, să aibă studii universitare, căci numai aşa îşi pot exercita profesia la nivel european şi se vor bucura de aprecierea pacientelor. Şi, nu în ultimul rând, să nu uite că prin mâinile lor trece începutul oricărei vieţi omeneşti, ceea ce înseamnă o bucurie eternă în această lume efemeră.

Maria Bolotă - moaşă licenţiată	Maternitatea Cuza Vodă

Moaşele la cursuri

Moaşele licenţiate - 27 iunie 2007

Prima promoţie de moaşe licenţiate UMF "Gr. T. Popa" Iaşi - iunie 2007

La lucru în secţie

Din braţele moaşei la mamă - micuţa Natalia Cătană
Împreună cu familia Cătană